Biserica ''Sfântul Prooroc Ilie'' din Voitinel
Comuna Voitinel este aşezată pe ambele părţi ale şoselei regionale,ce trece prin Voitinel,venind din Vicovu de Jos spre Gura Humorului.De asemenea este aşezată pe ambele maluri ale pârâului cu acelaşi nume,cât şi de-a lungul şoselei ce trece din Voitinel spre Gălăneşti.Primele date istorice despre comuna Voitinel datează de pe timpul voievodului Alexandru cel Bun(vezi Mănăstirea Putna,de D.Dan,Pagina 171).În aceste condici se spune că primul nume al satului Voitinel a fost ''Voitin'',probabil după numele unui boier numit ''Voitin'', încă înainte de susnumitul domn.Terminaţia ''el''s-a adăugat nu se ştie prin ce împrejurări,pe la anul 1650.Alexandru cel Bun întăreşte printr-un hrisov,satul Voitin fraţilor Herman şi Iasco,despre care se ştie doar că ar fi avut o casă în apropierea dealului Brădet,ce se află în partea de răsărit a satului(Mănăstirea Putna,de D.Dan,Pagina 178).
Ştefan cel Mare prin uricul din 16 martie 1460,cumpără satul Voitin cu 500 zloţi tătărăşti de la sluga sa Bogdan şi de la fratele său Ivan Mirciun şi poiana unde se afla mănăstirea lor şi vechiul loc de cosit fân ce este pe dealul Brădet cu tot cu rromii ce se aflau aici,şi-l făcu danie Mănăstirii Putna(Mănăstirea Putna,de D.Dan,Pagina 177).Mai târziu pe 18 decembrie 1723 episcopul de Roman Atanasie,dăruieşte printr-o scrisoare Mănăstirii Putna,o prisacă cu 50 de stupi din satul Voitinel.Cum că în satul Voitinel ar fi existat şi un preot în vremea aceea,o putem deduce din faptul că Ştefan cel Mare şi uricul din 16 martie 1496,o pune sub ascultarea arhimandritului de la Putna,Kir Popa Paisie.Toate bisericile şi preoţii lor şi între acestea este amintit şi satul Voitin cu preoţii lor(Vezi D.Dan,paginile 20-21).
Despre o administraţie propriu zisă a satului Voitinel s-ar putea vorbi pe la anul 1800,având în vedere că la 1818 s-a clădit prima biserică din lemn.Această biserică a fost adăugită şi mărită în anul 1868.Pe la anul 1880 parohia Gălăneşti devine de sine stătătoare,dezmembrându-se de satul Voitinel la care aparţinuse până la această dată.Biserica din lemn cu hramul ''Sfântul Ilie''a fost clădită în 1818,pe spesele credincioşilor ortodocşi,catapeteasma s-a făcut abia în 1825,pe spesele lui Panaite Bontoş.Deşi în anul 1868 biserica a fost reparată şi mărită,totuşi nu corespunde cerinţelor prezente.Izbucnind Primul Război Mondial,nu se putea realiza dorinţa credincioşilor de a ridica o nouă biserică.Abia în anul 1925-1927,preotul Iulian Cracalia,ajutat de inginerul Teofil Gramatovici,inspector general la Fondul Bisericesc,clădi noua biserică de lemn.Ea însă fu clădită nu pe locul unde se afla biserica veche,ci în centrul parohiei.Biserica veche,după clădirea celei noi,a fost dăruită de parohie satului Bănceşti de lângă Siret.De la biserica veche au rămas catapeteasma,icoane,cărţi bisericeşti,care au fost aduse în biserica nouă.Meşterul care a clădit noua biserică a fost Alexandru Bodnar cu fiii săi,din satul Hurjuieni.
Noua biserică este în stil trefllat cu trei turnuri,dintre care unul mai mare de 25 înălţime în mijlocul bisericii,iar două mai mici,din care unul serveşte drept clopotniţă.
Suprafaţa bisericii în interior are circa 130m.p.,este destul de luminoasă şi corespunde cerinţelor actuale.Stilul bisericii este la fel ca acel al bisericilor din Laura,Vicovul de Sus şi Hurjuieni,mai mult huţănesc.
Pereţii bisericii în exterior sunt acoperiţi cu şindrilă în formă de solzi.În interior pereţii din bârne cioplite au rămas netencuiţi până astăzi.
Singura podoabă a bisericii sunt icoanele aşezate pe pereţi atât în naos,pronaos şi altar.În biserică se intră direct în naos,afară de acesta mai există o intrare în partea de nord.
Am arătat mai sus că în această biserică,catapetesma a fost adusă de la biserica veche şi că a fost renovată în anul 1927,după aceia a fost aşezată în biserica nouă.Fiind prea mică în raport cu noua biserică,deoparte şi de alta a catapetesmei au fost puse scânduri pe care au fost aşezate icoane.Pictorul care a pictat catapeteasma nu este cunoscut.Stilul în care a fost lucrată este cel tradiţional,cu un brâu de struguri la mijloc,deasupra uşilor împărăteşti şi diaconeşti.
La obiecte de valoare istorică şi artistică putem număra:protocolul poruncilor începând cu anul 1785-1865,în opt volume;o cruce sculptată în lemn din 1834;un acoperământ pictat pe pânză în ulei,în culoare albastră,reprezentând Sfânta Treime,din anul 1818.Însăşi catapeteasma reprezintă o valoare artistică.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu